.

08 Iulie 2004
contabilitateafirmei.ro
 

Modificarea si completarea Legii 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania

 

Vreau sa primesc ultimele noutati prin e-mail

Manual politici și proceduri contabile - personalizat, editabil

Versiune noua - actualizat Ianuarie 2019

7 domenii de activitate + versiune simplificata

Plaseaza o comanda ...


Data intrarii in vigoare: incepand cu 26.05.2004, data publicarii Legii 172/2004 in Monitorul Oficial

Principalele modificari si completari ale Legii 136/1995 cu Legea 172/2004 privesc:

a) schimbarea sintagmei “suma asigurata” in “indemnizatie de asigurare”, a sintagmei “asigurari de persoane” in “asigurarri de viata” si a “Oficiului de supraveghere a activitatii de asigurare si reasigurare” in “Comisia de Supraveghere a Asigurarilor”;
b) contractul de asigurare trebuie incheiat in forma scrisa si nu poate fi probat cu martori chiar daca exista un inceput de dovada scrisa. In situatii de forta majora – disparitia contractului si imposibilitatea obtinerii unui duplicat – sunt admise orice dovezi legale care sa confirme existenta sa.
Elementele obligatorii continute de contractul de asigurare sunt :
- numele sau denumirea, domiciliul sau sediul partilor contractante;
- obiectul asigurarii : bunuri, persoane si raspundere civila;
- riscurile care se asigura;
- momentul inceperii si cel al incetarii raspunderii asiguratorului;
- primele de asigurare;
- sumele asigurate.
- Alte elemente stabilite prin norme adoptate prin legi de CSA (art.10 din Legea 136/1995 modificat cu Legea 172/2004);
c) asiguratorul este obligat sa notifice asiguratul despre obligatia de plata a primei, cu 20 zile inainte de implinirea termenului de plata (art.17 din Legea 136/1995 completat cu Legea 172/2004);
d) producerea riscului asigurat se poate comunica catre asigurator si catre brokerul de asigurare, care are obligatia de a comunica despre aceasta asiguratorul, in termenul prevazut in contractul de asigurare (art.19 din Legea 136/1995 completat cu Legea 172/2004);
e) s-a abrogat cedarea in reasigurare pe piata internetionala daca riscurile reasigurarii nu puteau fi plasate pe piata interna (art.6 si art.7 din Legea 136/1995);
f) la producerea riscului asigurat, asiguratorul va plati indemnizatia de asigurare conform contractului de asigurare, cu exceptia cazului in care partile nu se inteleg asupra cuantumului indemnizatiei de asigurare, caz in care suma care nu face obiectul litigiului va fi platita de asigurator inainte ca acesta sa se fi solutionat prin negocieri sau de catre instanta judecatoreasca (art.20 din Legea 136/1995 completat cu Legea 172/2004);
g) la expirarea termenului pentru care a fost incheiat, contractul de asigurare poate fi reinnoit pentru o noua perioada, egala cu cea anterioara, din oficiu sau poate fi denuntat de catre una din parti. In aceasta situatie, trebuie notificata celeilalte parti denuntarea contractului de asigurare cu cel putin 20 zile inainte (art.20 1 din Legea 136/1995 introdus cu Legea 172/2004);.
h) pentru asigurarile in care se constituie rezerve de prime, orice alta plata indiferent de forma sub care este facuta de asigurator, diferita de indemnizatia de asigurare sau de suma reprezentand restituirea rezervei nu va putea fi efectuata mai devreme de 2 ani de la data incheierii contractului de asigurare, retragerile partiale de rezerva fiind posibile numai la intervale de minimum 6 luni dupa trecerea celor 2 ani (art.36 din Legea 136/1995 completat cu Legea 172/2004);.
i) sunt reglementate Asigurarile de credite si garantii, asigurarile de pierderi financiare si alte asigurari (art.44 1 si 2 din Legea 136/1995 introdus cu Legea 172/2004) prin care se acopera riscurile de insolvabilitate generala, de credit de export, de vanzare cu plata pretului in rate, de credit ipotecar, de credit agricol, de garantii directe sau indirecte.
j) Se introduce termenul de coasigurare, reasigurare si retrocesiune care sunt definite in Sectiunea 6 a Legii 136/1995 modificata cu Legea 172/2004.
Retrocesiunea este operatiunea prin care reasiguratorul poate ceda, la randul sau, o parte din riscul acceptat.
k) ATENTIE! (art.60 din Legea 136/1995 modificat cu Legea 172/2004);
Pentru protejarea asiguratilor si tertilor pagubiti, se va constitui prin contributia asiguratorului Fondul de garantare, destinat platilor de indemnizatii rezultate din contractele de asigurare facultative si obligatorii, in cazul constatarii insolvabilitatii asiguratorului, conform art.31, alin.(2) din Legea 32/2000.

Fondul de garantare se va constitui, administra si utiliza de catre CSA, care va stabili annual o cota de maximum 10% ce se va aplica asupra volumului primelor brute iincasate de asiguratori din activitatea de asigurari directe.

l) ATENTIE! (art.61 din Legea 136/1995 modificat cu Legea 172/2004);
Pentru protejarea celor pagubiti prin evenimente rutiere produse de autovehicule supuse inmatricularii, precum si de tramvaie, in care autorul a ramas neidentificat sau autovehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat pentru RCA, asiguratorii autorizati vor contribui la constituirea Fondului de protectie a victimelor strazii.

Contributia asiguratorilor autorizati sa incheie asigurarea de raspundere civila pentru pagube produse tertilor pentru accidente de autovehicule va fi proportionala cu volumul primelor incasate pentru aceasta asigurare, pana la acoperirea obligatiilor de plata ale acestuia si nu va depasi 5% din volumul primelor brute incasate pentru aceasta asigurare.

In cazul avarierii sau distrugerii bunurilor prin evenimente rutiere produse de autovehicule, respectiv tramvaie neasigurate, se poate stabili prin norme o franciza care sa ramana in sarcina victimei.
Fondul de protectie a victimelor strazii se va constitui, administra si utiliza de catre CSA.

CSA poate majora in cursul anului contributia stabilita prin norme in caz de deficit al Fondului de garantare, respectiv a Fondului de protectie a victimelor strazii..

Sumele depuse la Fondul de garantare si la Fondul de protectie a victimelor strazii nu pot fi urmarite silit.

m) ATENTIE! (art.611 din Legea 136/1995 introdus prin Legea 172/2004);
Cheltuielile de constituire, administrare si utilizare se vor acoperi din disponibilitatile Fondului de garantare si Fondului de protectie a victimelor strazii.

n) Constituie contraventii sanctionate de CSA (art.63, 64 din Legea 136/1995 modificat prin Legea 172/2004):
Contraventii Sanctiune
1. Refuzul asiguratorului autorizat de a incheia asigurarea obligatorie de RCA pentru pagubele produse tertilor prin accidente de autovehicule, la cererea asiguratului. Avertisment scris sau amanda de la 5.000.000 lei la 50.000.000 lei si cu limitarea operatiunilor, interzicerea temporara sau definitiva pentru asiguratori a exercitarii activitatii de asigurare, pentru una sau mai multe categorii de asigurari sau cu suspendarea ori retragerea autorizatiei asiguratorilor.
2. Neplata la termen a smelor destinate fondurilor de protectie precum si a contributiei procentuale din valoarea primelor brute incasate aferente asigurarilor obligatorii.
3. Neplata la termen a despagubirilor datorate din asigurarea obligatorie de RCA pentru pagube produse tertilor prin accidente de autovehicule, catre terti asigurati.
4. Lipsa notificarii asiguratorului catre asigurat despre obligatia de plata a primei, cu 20 zile inainte de implinirea termenului de plata.
5. Necomunicarea de catre brokerul de asigurare catre asigurator a producerii riscului asigurat, in termenul prevazut in contract.
6. Nedepunerea de catre intermediarii in asigurari, la asiguratori, a sumelor incasate cu titlu de prime de asigurare.

Pentru faptele administratorilor, directorilor sau directorilor executivi, prevazute drept primele 4 contraventii de mai sus, se sanctioneaza cu amenda intre 1 – 6 salarii medii pe societate din luna precedenta, la data constatarii faptei.
Pentru faptele agentilor de asigurare prevazute la contraventia a 5 a, sanctiunea care se aplica este amenda de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei.
Pentru faptele brokerilor prevazute la contraventia 5 si 6, sanctiunea consta in avertisment scris sau amenda de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei si cu interzicerea temporara sau definitiva a activitatii sau cu suspendarea sau retragerea autorizatiei.

Important:
- In termen de 1 an de la data intrarii in vigoare a Legii 172/2004, CSA si Ministerul Administratiei si Internelor vor crea o baza unica de date la nivel national care va cuprinde informatii privind incheierea asigurarilor obligatorii de RCA, atat pe teritoriul Romaniei cat si in afara acesteia;
- Pe 26.05.2004, data intrarii in vigoare a Legii 172/2004, disponibilitatile aflate in Fondul de protejare a asiguratilor se preiau de Fondul de garantare.



 

 

Categorii: contabilitate | formulare | contabilitate

Cuvinte cheie: lege asigurari si reasigurari | contraventii privind asigurarile si reasigurarile | brokeri de asigurari

 
 

 

  Ultimele discutii in forum 

RUSU IULIU DOREL
10 Nov - 17:27
Olimpia
4 Dec - 16:11
Claudia
13 Feb - 13:05
viorel55
26 Nov - 12:31

viorel55
19 Nov - 20:13

viorel55
21 Oct - 11:44
viorel55
13 Oct - 09:41
ungur diana
25 Oct - 15:22
 
 
 
 
 

        Top

 


Google analytics