.

 

07 Iunie 2009

contabilitateafirmei.ro

Actualizarea vectorului fiscal din trimestrial in lunar urmare a achizitiilor intracomunitare

(Ordin nr. 1165 din 29/05/2009)

Manual politici și proceduri contabile - personalizat, editabil

Versiune nouă - actualizat Ianuarie 2019

7 domenii de activitate + versiune simplificată

Plasează o comandă ...

Ordin nr. 1165 din 29/05/2009 privind aprobarea Procedurii de actualizare a vectorului fiscal pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de taxa pe valoarea adaugata care utilizeaza trimestrul calendaristic ca perioada fiscala si care efectueaza o achizitie intracomunitara taxabila în România, precum si a modelului si continutului unor formulare (M. Of. nr. 371 din 02/06/2009)

 

Modificarea perioadei fiscale
Persoanele impozabile care potrivit art. 1561 alin. (61) din Codul fiscal sunt obligate sa utilizeze ca perioada fiscala luna calendaristica trebuie sa depuna, conform alin. (62) al aceluiasi articol, "Declaratia de mentiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA care utilizeaza trimestrul calendaristic ca perioada fiscala si care efectueaza o achizitie intracomunitara taxabila in Romania (092)", al carei model este prevazut in anexa nr. 2 la ordin.
Declaratia de mentiuni se depune la organul fiscal in a carui raza teritoriala isi are domiciliul fiscal persoana impozabila sau in evidenta caruia aceasta se afla inregistrata ca platitor de impozite si taxe, la registratura ori la posta, prin scrisoare recomandata, in termen de maximum 5 zile lucratoare de la finele lunii in care intervine exigibilitatea achizitiei intracomunitare care genereaza aceasta obligatie.
Pe baza declaratiei de mentiuni, compartimentul de specialitate din cadrul organului fiscal competent opereaza actualizarile in Registrul contribuabililor, in sensul schimbarii perioadei fiscale pentru TVA din trimestru calendaristic in luna calendaristica.
Pentru stabilirea datei de luare in evidenta cu perioada fiscala lunara a persoanei impozabile se are in vedere data exigibilitatii taxei aferente achizitiei intracomunitare, astfel cum rezulta din declaratia de mentiuni depusa de persoana impozabila, respectiv:
a) data luarii in evidenta este data de 1 a primei luni din trimestru, daca exigibilitatea taxei intervine in aceasta prima luna a respectivului trimestru;
b) data luarii in evidenta este data de 1 a celei de a treia luni din trimestru, daca exigibilitatea taxei intervine in a doua luna a respectivului trimestru;
c) data luarii in evidenta este data de 1 a primei luni a trimestrului calendaristic urmator, daca exigibilitatea taxei intervine in a treia luna a unui trimestru calendaristic.
Persoana impozabila a carei perioada fiscala a devenit luna, ca urmare a efectuarii unei achizitii intracomunitare de bunuri, nu mai are posibilitatea de a reveni la utilizarea trimestrului calendaristic ca perioada fiscala, fiind obligata sa pastreze ca perioada fiscala luna si in anii urmatori.
Depunerea cu intarziere a declaratiei de mentiuni privind schimbarea perioadei fiscale in conditiile art. 1561 alin. (62) din Codul fiscal, respectiv peste termenul de maximum 5 zile lucratoare de la finele lunii in care a intervenit exigibilitatea achizitiei intracomunitare, si se sanctioneaza cu amenda de la 500 la 10000 lei

Actualizarea din oficiu a datelor din Registrul contribuabililor, pe baza informatiilor declarate in decontul de TVA

Trimestrial, pana la sfarsitul lunii urmatoare trimestrului, compartimentul cu atributii in gestionarea declaratiilor fiscale transmite compartimentului de specialitate lista persoanelor impozabile care utilizeaza trimestrul ca perioada fiscala si care au declarat in formularul (300) "Decont de taxa pe valoarea adaugata" efectuarea de achizitii intracomunitare taxabile in Romania.
Contribuabilul care a efectuat achizitii intracomunitare (declarate in decont) dara care nu si-a actualizat vectorul fiscal se notifica de catre organul fiscal.
In cazul in care persoana impozabila notificata nu depune la organul fiscal competent, in termenul stabilit, declaratia de mentiuni, compartimentul de specialitate procedeaza la actualizarea din oficiu a datelor din Registrul contribuabililor.

Contribuabilul va plati amenda pentru nedepunerea declaratiei si, daca este cazul pentru eventualele deconturi de TVA omise.

Actualizarea din oficiu a datelor din Registrul contribuabililor, pe baza altor informatii

Actualizarea din oficiu a vectorului fiscla se mai poate face si daca in urma actiunilor de inspectie fiscala se constata neindeplinirea obligatiei de a utiliza luna ca perioada fiscala de catre persoana impozabila care efectueaza achizitii intracomunitare taxabile in Romania, c

Daca in urma inspectiei fiscale persoana impozabila nu depune declaratia de mentiuni, compartimentul de specialitate, pe baza Raportului de inspectie fiscala, intocmeste referatul prin care propune actualizarea datelor din Registrul contribuabililor, prin modificarea perioadei fiscale din trimestru calendaristic in luna calendaristica, pentru respectivele persoane impozabile.
Evident, contribuabilul isi va achita amenzile pentru nedepunerea in termen a declaratiei de actualizare a vectorului fiscal si, daca este cazul, a eventualelor deconturi nedepuse.

 

Categorii: codul de procedura fiscala | contabilitate | fiscalitate
Cuvinte cheie: declaratia 092 | vector fiscal | achizitii intracomunitare

 

 
 
.

  Ultimele discutii in forum 

RUSU IULIU DOREL
10 Nov - 17:27
Olimpia
4 Dec - 16:11
Claudia
13 Feb - 13:05
viorel55
26 Nov - 12:31

viorel55
19 Nov - 20:13

viorel55
21 Oct - 11:44
viorel55
13 Oct - 09:41
ungur diana
25 Oct - 15:22

..


        Top

 


Google analytics